ASOCIAȚIA DE PSIHOLOGIE PATRISTICĂ PRAXIS

PENTRU O ȘTIINȚĂ A SUFLETULUI ÎNTRU TRADIȚIE

7 AUGUST 2013
Înființare juridică

SEPTEMBRIE 2013

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: singurătatea; formele iubirii; infidelitatea; botezul din perspectiva psihologiei patristice.

OCTOMBRIE 2013 

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: inconștientul; structura sufletului; mecanismele de apărare.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
Curs interdisciplinar de psihologie și psihoterapie, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași

Primul curs interdisciplinar tratat din perspectiva psihologiei patristice, adresat studenților din anul terminal.

Cursul a fost organizat sub forma unui curs deschis cu frecvență lunară, fiind accesat și de alți studenți de la masterat și doctorat din cadrul facultății sau de alți absolvenți de psihologie, teologie, filozofie, medicină.

NOIEMBRIE 2013 

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: anatomia lăuntrică; gândurile; credința; capacitatea de încredințare.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
Curs interdisciplinar de psihologie și psihoterapie, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași

DECEMBRIE 2013 

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: metodologia în psihologia patristică – un instrument viu de cercetare.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
Curs interdisciplinar de psihologie și psihoterapie, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași

IANUARIE 2014 

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: anatomia proiecției; ambivalența; inima (kardia) și inteligența emoțională.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
Curs interdisciplinar de psihologie și psihoterapie, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași

Prelegeri
• Prelegere: Inteligența emoțională și relația cu inteligența rațională și spirituală, Serile catehetice, Paraclis universitar Sfântul Dimitrie, București

FEBRUARIE 2014 

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: definirea și specificul psihologiei patristice.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
Curs interdisciplinar de psihologie și psihoterapie, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași

MARTIE 2014 

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: boli psihice şi/sau spirituale versus sănătate psihică şi/sau spirituală; metoda cercetării de graniţă sau a conceptelor ce ‘călătoresc’ interdisciplinar; inconștientul și mecanismele sale de apărare.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs interdisciplinar de psihologie și psihoterapie, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași

Interviuri
• Interviu - prelegere: Abordarea psihologiei patristice a familiei, 14 martie 2014

Primul interviu a fost difuzat în martie 2014. Aceste interviuri – prelegeri au continuat să fie difuzate cu o frecvență lunară timp de cinci ani de zile, în perioada 2014 - 2019, la radio Trinitas.

Cele 57 de interviuri – prelegeri abordează teme foarte variate din perspectiva psihologiei patristice și au la bază cercetări aprofundate pe subiectele respective. Interviurile reprezintă o modalitate de intervenție în mentalul colectiv pentru a corecta anumite erori de gândire și a îndrepta o serie de înțelesuri.

Prelegeri
• Prelegere: Inconștientul și mecanismele sale de apărare – perspectiva psihologiei clasice și patristice, Serile catehetice, Paraclis universitar Sfântul Dimitrie, București

APRILIE 2014 

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: discernământ și/sau diagnostic; anatomia fricii/anxietății; timpul.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs interdisciplinar de psihologie și psihoterapie, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași

MAI 2014 

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: empatie; rușine; narcisism; anatomia tristeții/depresiei; traumele; granițele ființei; minciuna și formele ei.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs interdisciplinar de psihologie și psihoterapie, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași

Interviuri
• Interviu - prelegere: Timpul - cum îl pierdem sau cum îl putem câștiga în familie, 2 mai 2014
Interviu - prelegere: Despre minciună și formele ei în familie, 25 mai 2014

IUNIE 2014 

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: răbdarea.
• Stagiu în străinătate: Londra, Oxford, Durham (UK).

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs interdisciplinar de psihologie și psihoterapie, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași

Interviuri
• Interviu - prelegere: Cum dobândim răbdarea în familie, 15 iunie 2014

Prelegeri
• Prelegere: Trauma din perspectiva psihologiei patristice, Serile catehetice, Paraclis universitar Sfântul Dimitrie, București

VIZITE DE LUCRU
Întâlnire Mitropolit Kallistos Ware, Oxford, UK.

IULIE 2014 

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: iubirea – patologii și vindecare.
• Stagiu în străinătate: Londra, Oxford, Durham (UK).

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Interviuri
• Interviu - prelegere: Iubirea - patimă sau calea spre desăvârșire, 13 iulie 2014

AUGUST 2014 

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: fundamentele psihologiei patristice; divorțul – impactul asupra copiilor.
• Stagiu în străinătate: Londra, Oxford, Durham (UK).

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs - Introducere în psihologia patristică, Mânăstirea Nera, Caraș-Severin

Datorită specificului său interdisciplinar și a abordării de pionierat, acest domeniu prezintă un interes deosebit și pentru mediul monahal.

Interviuri
• Interviu - prelegere: Divorțul și cum sunt afectați copiii, 10 august 2014

SEPTEMBRIE 2014 

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: comunicare; intimitate.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Interviuri
• Interviu - prelegere: Despre intimitate și comunicare în cuplu, 7 septembrie 2014

OCTOMBRIE 2014 

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: impactul educației în sistem asupra formării copiilor; mecanismele de auto-agresare.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs pilot - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, Iași, Timișoara

Curs interdisciplinar abordat din perspectiva psihologiei patristice, adresat specialiștilor din: psihologie, teologie, medicină.

Interviuri
• Interviu - prelegere: Importanța și influența educației școlare asupra copiilor, 15 octombrie 2014

Publicare
• Publicarea tezei de doctorat în limba engleză: Ciobanu, S., Psychological and Spiritual Illness in the View of Modern Psychotherapy and the Philokalia.

NOIEMBRIE 2014 

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: libertatea; voința; elemente de anatomie lăuntrică.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE
Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași

Curs interdisciplinar abordat din perspectiva psihologiei patristice, adresat specialiștilor din: psihologie, teologie, medicină.

Interviuri
• Interviu - prelegere: Libertatea în familie - care sunt limitele și cum o aplicăm, 2 noiembrie 2014
Interviu - prelegere: Voința - cum o folosim pentru a ne schimba lăuntric, 30 noiembrie 2014

DECEMBRIE 2014 

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: gândurile la copii; schimbarea; procesul de Hristoactualizare.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași

Interviuri
• Interviu - prelegere: Mărturisirea gândurilor la copii, 21 decembrie 2014

IANUARIE 2015

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: vinovăția; învinovățirea de sine; tripartiție în psihanaliză și psihologia patristică.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași

Curs interdisciplinar abordat din perspectiva psihologiei patristice, adresat specialiștilor din: psihologie, teologie, medicină.

Interviuri
• Interviu - prelegere: Învinovățirea de sine, 11 ianuarie 2015

Primul interviu a fost difuzat în martie 2014. Aceste interviuri – prelegeri au continuat să fie difuzate cu o frecvență lunară timp de cinci ani de zile, în perioada 2014 - 2019, la radio Trinitas.

Cele 57 de interviuri – prelegeri abordează teme foarte variate din perspectiva psihologiei patristice și au la bază cercetări aprofundate pe subiectele respective. Interviurile reprezintă o modalitate de intervenție în mentalul colectiv pentru a corecta anumite erori de gândire și a îndrepta o serie de înțelesuri.

FEBRUARIE 2015

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: judecare/judecată/evaluare; proiecția – ca mecanism de graniță; încadrarea psihologiei patristice în spațiul științific contemporan.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 1

Interviuri
• Interviu - prelegere: Despre judecarea familiei cu trăire creștină, 8 februarie 2015

MARTIE 2015

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: elemente de anatomie lăuntrică; gândurile (logismoi).

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 1

Formare individuală
• În completarea activității de curs, Simpatizanții Asociației au beneficiat de ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice.

Interviuri
• Interviu - prelegere: Poziția duhovnicească ideală a bunicilor, 1 martie 2015

APRILIE 2015

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: inima în patristică; agape și eros; cum să spui nu sau da.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Cum să spui NU sau DA, 26 aprilie 2015

MAI 2015

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: gândul invidiei.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

IUNIE 2015

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: grijă - îngrijorare; gândul ‘grijii de multe’.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

IULIE 2015

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: criterii de normalitate/anormalitate; boala pe traseul dinspre ‘chip’ spre ‘asemănare’.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

AUGUST - SEPTEMBRIE 2015

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Stagii în străinătate Londra, Oxford, Durham, Newcastle (UK).

VIZITE DE LUCRU
Întâlnire Mitropolit Kallistos Ware, Oxford, UK.

ACTIVITĂȚI DE LANSARE
Lansare pagină de Facebook a Asociației în limba română, 26 septembrie 2015, sub ocrotirea Sfântului Neagoe Basarab

OCTOMBRIE 2015

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: confruntare; conflict.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 1
Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 2

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI DE LANSARE
Lansare website al Asociației în limba română, 1 octombrie 2015, sub ocrotirea Acoperământului Maicii Domnului

NOIEMBRIE 2015

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: raportul dintre pronia lui Dumnezeu, libertatea ființelor raționale și răul din lume; răsfățul la copii.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 1
Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 2

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Răsfățul la copii, 15 noiembrie 2015

ACTIVITĂȚI DE LANSARE
Lansare website al Asociației înlimba engleză, 30 noiembrie 2015, sub ocrotirea Sfântului Andrei, Sfântului Patrick și Sfântului Cuthbert

DECEMBRIE 2015

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: granițele/limitele ființei; anatomia voinței; optimismul realist.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 1
Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 2

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Optimismul realist, 13 decembrie 2015

IANUARIE 2016

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: ambivalența la granița psihologic/spiritual; tripartiția; formalism și autenticitate.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 1
Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 2

Curs interdisciplinar abordat din perspectiva psihologiei patristice, adresat specialiștilor din: psihologie, teologie, medicină.

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Formalism și autenticitate în familie, 31 ianuarie 2016

Primul interviu a fost difuzat în martie 2014. Aceste interviuri – prelegeri au continuat să fie difuzate cu o frecvență lunară timp de cinci ani de zile, în perioada 2014 - 2019, la radio Trinitas.

Cele 57 de interviuri – prelegeri abordează teme foarte variate din perspectiva psihologiei patristice și au la bază cercetări aprofundate pe subiectele respective. Interviurile reprezintă o modalitate de intervenție în mentalul colectiv pentru a corecta anumite erori de gândire și a îndrepta o serie de înțelesuri.

FEBRUARIE 2016

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: diagnosticul minciunii; crucea lăuntrică – definire, confuzii; inteligența emoțională și spirituală – corelate patristice; dar și dăruitor.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 1
Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 2

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Dragostea în familia cu mulți copii, 28 februarie 2016

ACTIVITĂȚI DE LANSARE

• Lansare proiect Dialoguri de rouă, Grand Hotel Continental, București
  Primul dialog audiat: Dar și Dăruitor
Lansare proiect de socializare Întâlnirile Praxis – călătorii spre locul inimii, Grand Hotel Continental, București

MARTIE 2016

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: autenticitate – om autentic; metoda cercetării de graniță; forța de seducție a răului; contactul cu sinele adevărat.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 1
Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 2

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Seducția răului în familie, 27 martie 2016

ACTIVITĂȚI DE SOCIALIZARE
Întâlnirile Praxis: prelegere Bucuria întâlnirii cu propriul sine, Grand Hotel Continental, București

APRILIE 2016

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: depresie/tristețe; elemente de anatomie lăuntrică; rezistență și schimbare; dragoste și discernământ.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 1
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 2

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Rezistență și schimbare în familie, 24 aprilie 2016

ACTIVITĂȚI ANIVERSARE
• Aniversarea Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, ocrotitorul Asociației: Întâlnirile Praxis - prelegere Dragoste și discernământ, Grand Hotel Continental, București, 25 Aprilie 2016

MAI 2016

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: anxietate și depresie – studiu comparativ; slava deşartă – vanitatea – dorinţa de a plăcea oamenilor; libertatea în cele două legități ale ființei (trupească și duhovnicească); metoda psihologiei patristice; empatie și narcisism; empatie și rușine.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 1
Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 2

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Empatia în familie, 29 mai 2016

Conferințe
• Conferința Spațiul patristic - loc de întâlnire pentru specialiștii din domeniul sufletului, Constanța, 7 mai 2016

ACTIVITĂȚI DE SOCIALIZARE
• Întâlnirile Praxis: călătorie la Comana și Delta Neajlovului, vizită la Mănăstirile Comana și Delta Neajlovului

IUNIE 2016

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: tulburarea narcisică de personalitate – corelate biblice și patristice.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 1
Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 2

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Frica la adulți și copii, 26 iunie 2016

ACTIVITĂȚI DE SOCIALIZARE
• Întâlnirile Praxis: călătorie și vizită la Palatul Mogoșoaia și grădinile acestuia

IULIE 2016

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: distanța intimă în cuplu.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 2

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Distanța intimă între soți, 31 iulie 2016

ACTIVITĂȚI DE SOCIALIZARE
• Întâlnirile Praxis: excursie în Bulgaria la Ruse, Peștera Sfântului Dimitrie Basarabov și Veliko Târnovo

AUGUST 2016

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: anatomia suspiciunii.
• Stagiu în străinătate Londra, Oxford, Durham, Newcastle (UK).

VIZITE DE LUCRU
Întâlnire Mitropolit Kallistos Ware, Oxford, UK.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Interviuri
• Interviu - prelegere: Suspiciunea în viața de familie, 28 august 2016

SEPTEMBRIE 2016

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: iubirea ca disciplină; neputința.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Neputința în viața de familie, 25 septembrie 2016

OCTOMBRIE 2016

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: delirul - sau ‘anularea’ fricii prin fuga în imaginar și personificarea imaginarului; timiditatea.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 2
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 3

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Timiditatea în viața de familie, 30 octombrie 2016

NOIEMBRIE 2016

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: limite și virtuți; diada psiholog – duhovnic în vindecarea sufletului; dezvoltarea personală – abordare patristică.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 2
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 3

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Despre limite și virtuți, 20 noiembrie 2016
• Interviu - prelegere: Conlucrarea psiholog - duhovnic în vindecarea sufletului, 27 noiembrie 2016

Conferințe
Conferința Dezvoltarea personală din perspectiva patristică, Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava, 26 noiembrie 2016

DECEMBRIE 2016

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: iubire și confuzii în iubire.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 2
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 3

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Confuzii în iubire, 18 decembrie 2016
• Interviu - prelegere: Despre iubire, 25 decembrie 2016

IANUARIE 2017

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: iubire versus seducție; empatia în cheie patristică; esențial.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 2
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 3

Curs interdisciplinar abordat din perspectiva psihologiei patristice, adresat specialiștilor din: psihologie, teologie, medicină.

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Despre esențial, 29 ianuarie 2017

Primul interviu a fost difuzat în martie 2014. Aceste interviuri – prelegeri au continuat să fie difuzate cu o frecvență lunară timp de cinci ani de zile, în perioada 2014 - 2019, la radio Trinitas.

Cele 57 de interviuri – prelegeri abordează teme foarte variate din perspectiva psihologiei patristice și au la bază cercetări aprofundate pe subiectele respective. Interviurile reprezintă o modalitate de intervenție în mentalul colectiv pentru a corecta anumite erori de gândire și a îndrepta o serie de înțelesuri.

FEBRUARIE 2017

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: tulburarea narcisică de personalitate – corelate patristice; uimire.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 2
Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 3

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Despre uimire, 26 februarie 2017

MARTIE 2017

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: iubirea ca disciplină; dăruire și capacitatea de dăruire; diferențierea dintre bolile psihice și bolile spirituale.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 2
Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 3

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Despre dăruire, 26 martie 2017

Prelegeri
• Prelegere: Diferențierea dintre boala psihică și boala spirituală, Centrul Ortodox de studii și cercetare Dumitru Stăniloae - Paris, Franța, 9 martie 2017

• Prelegere: Diferențierea dintre boala psihică și boala spirituală, Centrul Ortodox de studii și cercetare Dumitru Stăniloae - Paris, Franța, 16 martie 2017

APRILIE 2017

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: monachos; discernământ; percepția prin sinele adevărat sau sinele fals; credință - necredință; înnoire.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupele 1 și 2
Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 3

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Despre înnoire, 30 aprilie 2017

MAI 2017

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: puterile sufletești – repere în vindecare; legitatea lumească/trupească versus legitatea duhovnicească; puritate.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupele 1 și 2
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 3

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Despre puritate, 28 mai 2017

IUNIE 2017

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: cele trei poziții și conexiunea cu puterile sufletești; bucurie.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupele 1 și 2
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București, grupa 3

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Despre bucurie, 25 iunie 2017

ACTIVITĂȚI DE SOCIALIZARE
• Întâlnirile Praxis: excursie în Bulgaria la Ruse, Peștera Sfântului Dimitrie Basarabov și Hisarya

IULIE 2017

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: libertate, dreptate, timp, tăcere și cuvânt, relații.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri 
• Curs festiv, București – grupele 1, 2 și 3

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Despre relații, 30 iulie 2017

VIZITE DE LUCRU
Întâlnire Mitropolit Kallistos Ware, Oxford, UK.

AUGUST 2017

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: emoțiile; responsabilitatea; dreptatea.
• Stagiu în țară.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Interviuri
• Interviu - prelegere: Emoțiile, 27 august 2017

SEPTEMBRIE 2017

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Stagiu în țară.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Interviuri
• Interviu - prelegere: Responsabilitatea, 24 septembrie 2017

OCTOMBRIE 2017

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Stagiu în țară.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Dreptatea, 29 octombrie 2017

NOIEMBRIE 2017

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: curajul; liniștea.
• Stagiu în țară și în străinătate.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Despre curaj, 26 noiembrie 2017

VIZITE DE LUCRU
Întâlnire Mitropolit Hierotheos Vlachos, Nafpaktos, Grecia.

DECEMBRIE 2017

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Stagiu în țară.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Liniștea, 31 decembrie 2017

IANUARIE 2018

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: Cuvântul și cuvintele; anatomia fricii: dinamica dintre incertitudine și încredere.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București – grupele 1, 2 și 3

Curs interdisciplinar abordat din perspectiva psihologiei patristice, adresat specialiștilor din: psihologie, teologie, medicină.

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

FEBRUARIE 2018

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: monachos versus dependență; anxietatea – ca stare de inexistență.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București – grupele 1, 2 și 3

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

MARTIE 2018

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: depresia clinică – tristețea patristică; granițele ființei; sinele adevărat.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București – grupele 1, 2 și 3

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

APRILIE 2018

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: imaginație și închipuire; gândirea magică/iluziile cognitive; alipirea de sine și închipuirea; cunoașterea de sine.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București – grupele 1, 2 și 3

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Cunoașterea de sine, 1 aprilie 2018
• Interviu - prelegere: Specialiști din sfera sufletului, 15 aprilie 2018

Primul interviu a fost difuzat în martie 2014. Aceste interviuri – prelegeri au continuat să fie difuzate cu o frecvență lunară timp de cinci ani de zile, în perioada 2014 - 2019, la radio Trinitas.

Cele 57 de interviuri – prelegeri abordează teme foarte variate din perspectiva psihologiei patristice și au la bază cercetări aprofundate pe subiectele respective. Interviurile reprezintă o modalitate de intervenție în mentalul colectiv pentru a corecta anumite erori de gândire și a îndrepta o serie de înțelesuri.

MAI 2018

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: dorințele; dorința de a plăcea oamenilor; patologii cu justificare religioasă; imaginația.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București – grupele 1, 2 și 3

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Patologii justificate religios, 6 mai 2018
• Interviu - prelegere: Cum folosim imaginația, 20 mai 2018

ACTIVITĂȚI DE LANSARE
• Lansarea canalului de YouTube al Asociației: 'Patristic Psychology', 8 mai 2018, sub ocrotirea Sfântului Ioan Evanghelistul și Sfântului Cuvios Arsenie cel Mare

IUNIE 2018

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: încrederea în sine; trauma; empatia; auto - martirizarea.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București – grupele 1, 2 și 3

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Auto - martirizarea, 3 iunie 2018
• Interviu - prelegere: Trauma, 17 iunie 2018

IULIE 2018

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: rugăciunea – ca formă de diagnostic și tratament; rugăciune – minte/voință; blândețe versus fermitate.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs aplicativ - Noi perspective în psihologie și psihopatologie, București – grupele 1, 2 și 3

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Blândețe versus fermitate, 29 iulie 2018

ACTIVITĂȚI ORGANIZATORICE
Alegeri generale – schimbarea Board-ului Asociației și intrarea într-o nouă etapă de dezvoltare și aprofundare a domeniului.

AUGUST 2018

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: împrăștierea.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Împrăștierea, 26 august 2018

OCTOMBRIE 2018

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: stimă de sine versus ură de sine; cuvântul; vederea de sine; poziția lăuntrică.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Cunoașterea de sine, București – modul 1, grupa 1

Pe măsura desfășurării cursului aplicativ adresat specialiștilor, a devenit tot mai evidentă nevoia reală de dezvoltare personală a participanților la curs.

Prin urmare, în urma unei cercetări de profunzime și cu aprobarea noului Board al Asociației, a fost pus la punct și pilotat cursul - atelier de dezvoltare personală, compus din 9 module, lansat în octombrie 2018.

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Despre cuvânt, 7 octombrie 2018
• Interviu - prelegere: Vederea de sine, 28 octombrie 2018

NOIEMBRIE 2018

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: iubirea de sine versus lepădarea de sine; încrederea în sine; mindfulness sau trezvia la Sfinții Părinți; anatomia alegerii.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE
Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Cunoașterea de sine, București – modul 2, grupa 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

DECEMBRIE 2018

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: vederea de sine versus imaginea de sine; dependența de imagine; vederea de sine și vederea celuilalt; sfințenia; disciplina sufletească.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Cunoașterea de sine, București – modul 3, grupa 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Sfințenia, 2 decembrie 2018
• Interviu - prelegere: Disciplina sufletească, 30 decembrie 2018

IANUARIE 2019

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: discernământul; atenția; erorile de gândire; obișnuința vie versus rutina atrofiantă; nașterea lăuntrică.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE 

Cursuri
Curs atelier de dezvoltare personală - Cunoașterea de sine, București – modul 4, grupa 1

Pe măsura desfășurării cursului aplicativ adresat specialiștilor, a devenit tot mai evidentă nevoia reală de dezvoltare personală a participanților la curs. 

Prin urmare, în urma unei cercetări de profunzime și cu aprobarea noului Board al Asociației, a fost pus la punct și pilotat cursul - atelier de dezvoltare personală, compus din 9 module, lansat în octombrie 2018.

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Nașterea lăuntrică, 27 ianuarie 2019

Primul interviu a fost difuzat în martie 2014. Aceste interviuri – prelegeri au continuat să fie difuzate cu o frecvență lunară timp de cinci ani de zile, în perioada 2014 - 2019, la radio Trinitas. 

Cele 57 de interviuri – prelegeri abordează teme foarte variate din perspectiva psihologiei patristice și au la bază cercetări aprofundate pe subiectele respective. Interviurile reprezintă o modalitate de intervenție în mentalul colectiv pentru a corecta anumite erori de gândire și a îndrepta o serie de înțelesuri.

FEBRUARIE 2019

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: anatomia și fiziologia schimbării/metanoia; vindecarea și componentele ei; vindecarea de tip magic; dependența de iluzie.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Cunoașterea de sine, București – modul 5, grupa 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Interviuri
• Interviu - prelegere: Dependența de iluzie, 24 februarie 2019

MARTIE 2019

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: managementul emoțiilor/stăpânirea de sine; frica; frica de a greși; teama de eșec; curajul.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Cunoașterea de sine, București – modul 6, grupa 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

APRILIE 2019

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: vinovăția falsă și rușinea de a fi; învinovățirea, dezvinovățirea și îndreptățirea de sine; etichetarea; dreapta socoteală; învierea omului lăuntric.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Cunoașterea de sine, București – modul 7, grupa 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Conferințe
• Conferință: Hristos și învierea omului lăuntric – Perspectiva psihologiei patristice, Tabăra de psihologie, Găbud, Mureș, 29 aprilie 2019

MAI 2019

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: dependența de ființe; lipsa de granițe și patologiile asociate; sfințenia.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Cunoașterea de sine, București – modul 8, grupa 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Conferințe
• Conferință: 'How I Wanted to Become a Saint' - The Perspective of Patristic Psychology, Bradwell-On-Sea, Essex, UK, 26 mai 2019

IUNIE 2019

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: compulsia de a face „bine” versus unirea cu Binele; singurătatea.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Cunoașterea de sine, București – modul 9, grupa 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI DE SOCIALIZARE
• Întâlnirile Praxis: excursie în Bulgaria la Ruse, Peștera Sfântului Dimitrie Basarabov și Veliko Târnovo

IULIE - SEPTEMBRIE 2019

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Stagii în țară și în străinătate.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE
• Program de vară dedicat Simpatizanților Activi – praxieme, exerciții (individuale și în sub-grupe) și întâlniri pentru continuarea și aprofundarea lucrării lăuntrice individuale pe parcursul perioadei de vară.

OCTOMBRIE 2019

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: dependența de ființe - obstacole în vindecarea de această dependență; vindecarea.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Cunoașterea de sine, București – modul 1, grupa 2
• Curs atelier de dezvoltare personală - Dezvoltarea de abilități ființiale, București – modul 1, grupa 1

Pe măsura desfășurării cursului aplicativ adresat specialiștilor, a devenit tot mai evidentă nevoia reală de dezvoltare personală a participanților la curs.

Prin urmare, în urma unei cercetări de profunzime și cu aprobarea noului Board al Asociației, a fost pus la punct și pilotat cursul - atelier de dezvoltare personală, compus din 9 module, lansat în octombrie 2018.

În octombrie 2019 a fost lansat cel de-al doilea curs - atelier de dezvoltare personală, intitulat Dezvoltarea de abilități ființiale, adresat cursanților care au parcurs lucrativ primul curs - atelier de dezvoltare personală, intitulat Cunoașterea de sine.

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI DE SOCIALIZARE
• Întâlnirile - Surpriză Praxis: invitații - surpriză adresate Simpatizanților Activi la ceainărie, cofetărie, București

NOIEMBRIE 2019

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: accesarea sinelui adevărat; cum să lucrăm cu noi lăuntric; puterile sufletești.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Cunoașterea de sine, București – modul 2, grupa 2
• Curs atelier de dezvoltare personală - Dezvoltarea de abilități ființiale, București – modul 2, grupa 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI DE SOCIALIZARE
• Întâlnirile - Surpriză Praxis: invitații - surpriză adresate Simpatizanților Activi la ceainărie, cofetărie, București

DECEMBRIE 2019

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: vederea rănilor noastre, dificultăți ce pot apărea, soluții; acceptarea de sine.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Cunoașterea de sine, București – modul 3, grupa 2
• Curs atelier de dezvoltare personală - Dezvoltarea de abilități ființiale, București – modul 3, grupa 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI DE SOCIALIZARE
• Întâlnirile Praxis: întâlnire cu Mitropolitul Kallistos Ware - Oxford, UK
• Întâlnirile - Surpriză Praxis: invitații - surpriză adresate Simpatizanților Activi la ceai/cafea, Viena, Bruxelles, Londra, Oxford, Durham.

IANUARIE 2020

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: disciplina lăuntrică, mijloace de identificare a nevoilor sufletești; vindecare și rugăciune.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Cunoașterea de sine, București – modul 4, grupa 2
• Curs atelier de dezvoltare personală - Dezvoltarea de abilități ființiale, București – modul 4, grupa 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

FEBRUARIE 2020

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: situațiile conflictuale și managementul lor; conflictele interioare și exterioare.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Cunoașterea de sine, București – modul 5, grupa 2
• Curs atelier de dezvoltare personală - Dezvoltarea de abilități ființiale, București – modul 5, grupa 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

MARTIE 2020

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: agresivitatea; formele agresivității, blocaje ce pot apărea și soluționarea lor.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Cunoașterea de sine, București – modul 6, grupa 2
• Curs atelier de dezvoltare personală - Dezvoltarea de abilități ființiale, București – modul 6, grupa 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

APRILIE 2020

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: managementul timpului; patologiile și vindecarea raportării la timp.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Cunoașterea de sine, București – modul 7, grupa 2
• Curs atelier de dezvoltare personală - Dezvoltarea de abilități ființiale, București – modul 7, grupa 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI ANIVERSARE
• Întâlnirile Praxis: Învierea Domnului, 18-19 aprilie 2020

În contextul situației sanitare a anului 2020, Simpatizanții Activi din țară și din străinătate au sărbătorit împreună Învierea Domnului în format online. În cadrul întâlnirii, s-a ascultat slujba Învierii transmisa de la Episcopia Severinului și Strehaiei, prin intermediul radio Lumina. Simpatizanții Activi au avut ocazia să cânte Hristos a înviat! în mai multe limbi (română, greacă, slavonă, engleză, franceză, italiană, germană) și să urmeze programul festiv pregătit special de Asociație.

MAI 2020

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: granițele sănătoase în interacțiunile cotidiene; relațiile.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Cunoașterea de sine, București – modul 8, grupa 2
• Curs atelier de dezvoltare personală - Dezvoltarea de abilități ființiale, București – modul 8, grupa 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI DE SOCIALIZARE
• Întâlnirile - Surpriză Praxis: invitații - surpriză adresate Simpatizanților Activi la ceai/cafea, Sibiu, Alba-Iulia.

IUNIE 2020

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: calea de mijloc; vindecarea.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Cunoașterea de sine, București – modul 9, grupa 2
• Curs atelier de dezvoltare personală - Dezvoltarea de abilități ființiale, București – modul 9, grupa 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI DE SOCIALIZARE
• Întâlnirile - Surpriză Praxis: invitații - surpriză adresate Simpatizanților Activi la ceai/cafea, Sibiu, Alba-Iulia.

IULIE 2020

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

• Program de vară dedicat Simpatizanților Activi – praxieme, exerciții (individuale și în sub-grupe) și întâlniri pentru continuarea și aprofundarea lucrării lăuntrice individuale pe parcursul perioadei de vară.

• Proiectul „Pas cu pas” dedicat Simpatizanților Aspiranți – praxieme, exerciții individuale și întâlniri pentru continuarea și aprofundarea lucrării lăuntrice individuale.

AUGUST 2020

• Aniversarea a 7 ani de la înființarea Asociației - întâlnire cu Simpatizanții Activi la sediul Asociației din București (fizic și online): prezentare a activităților Asociației de-a lungul celor 7 ani, lansarea videoclipului de aniversare. Întâlnirea a avut loc în data de 7 august 2020, când este sărbătorită Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla.

ACTIVITĂȚI DE LANSARE

• Lansare pagină de Facebook a Asociației în limba engleză, 5 august 2020, sub ocrotirea Sfântului Oswald

CERTIFICARE

• Certificare în cadrul Asociației a primului Formator după principiile de psihologie patristică – drd. Alexandru Nechifor.

SEPTEMBRIE 2020

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Stagii în străinătate: Leuven (Belgia), Amsterdam (Olanda)

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

• Program de vară dedicat Simpatizanților Activi – praxieme, exerciții (individuale și în sub-grupe) și întâlniri pentru continuarea și aprofundarea lucrării lăuntrice individuale pe parcursul perioadei de vară.

• Proiectul „Pas cu pas” dedicat Simpatizanților Aspiranți – praxieme, exerciții individuale și întâlniri pentru continuarea și aprofundarea lucrării lăuntrice individuale.

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

OCTOMBRIE 2020

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: simțirea și felurile ei.
• Stagii în străinătate: Leuven (Belgia), Amsterdam (Olanda)

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul emoțiilor, București – modul 1, grupele 1 și 2

Pe măsura desfășurării cursului aplicativ adresat specialiștilor, a devenit tot mai evidentă nevoia reală de dezvoltare personală a participanților la curs.

Prin urmare, în urma unei cercetări de profunzime și cu aprobarea noului Board al Asociației, a fost pus la punct și pilotat cursul - atelier de dezvoltare personală, compus din 9 module, lansat în octombrie 2018.

În octombrie 2020 a fost lansat cel de-al treilea curs - atelier de dezvoltare personală, intitulat Managementul emoțiilor, adresat cursanților care au parcurs lucrativ primele două cursuri - atelier de dezvoltare personală, intitulate Cunoașterea de sine și Dezvoltarea de abilități ființiale.

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

NOIEMBRIE 2020

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: anatomia trăirii; stările duhului; emoția de nemulțumire.
• Stagii în străinătate: Leuven (Belgia), Amsterdam (Olanda)

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul emoțiilor, București – modul 2, grupele 1 și 2

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

DECEMBRIE 2020

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: emoția Adevărului și emoția minciunii, raportari antitetice.
• Stagii în străinătate: Leuven (Belgia), Amsterdam (Olanda)

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul emoțiilor, București – modul 3, grupele 1 și 2

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

IANUARIE 2021

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: emoția curajului și emoția fricii, raportari antitetice.
• Stagii în străinătate: Leuven (Belgia), Amsterdam (Olanda)

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul emoțiilor, București – modul 4, grupele 1 și 2

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

FEBRUARIE 2021

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: emoția de empatie – cadrele sănătoase, patologii în exces și deficit.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul emoțiilor, București – modul 5, grupele 1 și 2

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI DE SOCIALIZARE

• Lansarea proiectului - Ziua îndrăgostiților... de Dumnezeu, București, 14 - 28 februarie 2021
   Temele primelor întâlniri: despre îndrăgostire, eros și agape.

• Întâlnirile - Surpriză Praxis: invitații - surpriză adresate Simpatizanților Activi la ceai/cafea, Alba-Iulia.

MARTIE 2021

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: emoția de bucurie - cum să o conținem, patologii în exces și deficit; emoția tristeții - patologii în exces și deficit.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul emoțiilor, București – modul 6, grupele 1 și 2

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

APRILIE 2021

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: formele durerii și experierea ei; pacea - anatomia și formele ei.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul emoțiilor, București – modul 7, grupele 1 și 2

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI DE LANSARE

• Lansare proiect - Interviurile Praxis, București, 25 aprilie 2021, la aniversarea Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, ocrotitorul Asociației
   Primul interviu audiat: Familiaritatea - cărei familii îi aparții?

MAI 2021

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: emoția de umilință - patologii în exces și deficit; formele mândriei și experierea ei.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs - atelier de dezvoltare personală: Managementul emoțiilor, București – modul 8, grupele 1 și 2

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI ANIVERSARE

• Întâlnirile Praxis: Învierea Domnului, 2 mai 2021, sediul Asociației, București
 Asociația s-a constituit într-o familie pentru a sărbători Învierea Domnului împreună cu Simpatizanții Activi rămași în București. În cadrul întâlnirii, Simpatizanții Activi au avut ocazia să cânte Hristos a înviat! în mai multe limbi (română, greacă, slavonă, engleză, franceză, italiană, germană) și să se bucure de masa festivă pregătită special de Asociație.

ACTIVITĂȚI DE SOCIALIZARE
• Întâlnirile - Surpriză Praxis: invitație - surpriză adresată Simpatizanților Activi la Comana, Delta Neajlovului

IUNIE 2021

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: formele smereniei și experierea ei; împrăștierea - raportări antitetice cu smerenia.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul emoțiilor, București – modul 9, grupele 1 și 2

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI DE SOCIALIZARE

• Întâlnirile Praxis: excursie în Bulgaria la Ruse, Peștera Sfântului Dimitrie Basarabov, Kranevo și Balcic

• Întâlnirile - Surpriză Praxis: invitație - surpriză adresată Simpatizanților Activi la Râșnov

IULIE - SEPTEMBRIE 2021

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

• Program de vară dedicat Simpatizanților Activi – întâlniri lunare, praxieme și exerciții individuale și/sau de grup, pentru continuarea și aprofundarea lucrării lăuntrice individuale pe parcursul perioadei de vară.

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI ANIVERSARE
• 7 august 2021: aniversarea a 8 ani de la înființarea Asociației - lansarea pe canalul YouTube al Asociației a videoclipului de aniversare de 8 ani, sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla.

ACTIVITĂȚI DE LANSARE
• Lansare canal Vimeo al Asociației: 'Patristic Psychology', 7 august 2021, sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla

ACTIVITĂȚI ORGANIZATORICE
• Înființarea clubului VoP, 25 august 2021
 Cu ocazia primei întâlniri, voluntarii Praxis s-au constituit în clubul VoP, sub ocrotirea Sfântului Apostol Bartolomeu și a Sfântului Apostol Tit.

OCTOMBRIE 2021

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: sărăcia cu duhul; duplicitatea; dublul-standard; credulitatea; despre idealuri și urmarea lor.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Fericirii Evanghelice, București – modul 1, grupele 1 și 2

În octombrie 2021 a fost lansat cel de-al patrulea curs - atelier de dezvoltare personală, intitulat Managementul Fericirii Evanghelice, adresat cursanților care au parcurs lucrativ primele trei cursuri - atelier de dezvoltare personală, intitulate Cunoașterea de sine, Dezvoltarea de abilități ființiale și Managementul emoțiilor.

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

NOIEMBRIE 2021

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: dinamica bogăție-sărăcie; grijile materiale și dependențele.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Fericirii Evanghelice, București – modul 2, grupele 1 și 2

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

DECEMBRIE 2021

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: ascultarea; ascultarea în duh; spiritualitatea trupească, necredința/ materialismul.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Fericirii Evanghelice, București – modul 3, grupele 1 și 2

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI DE SOCIALIZARE
• Întâlnirile Praxis: Domn, Domn colindăm, de Sfântul Spiridon - întâlnire cu Simpatizanții Activi la aniversarea Sfântul Spiridon, 12 decembrie 2021, la sediul Asociației din București și online

ACTIVITĂȚI ANIVERSARE
• Întâlnirile Praxis: Nașterea Domnului, 25, 26 și 27 decembrie 2021, sediul Asociației din București și online

Asociația s-a constituit într-o familie pentru a sărbători Nașterea Domnului împreună cu Simpatizanții Activi. În cadrul întâlnirii, Simpatizanții Activi au avut ocazia să cânte colinde, Troparul și Catavasiile Nașterii Domnului, să împărtășească poezii/ rugăciuni/ reflecții la Nașterea Domnului, să urmărească filme și să discute pe marginea lor, să participe la un concurs de ghicitori, să discute despre tradiții de Crăciun din zonele de origine ale fiecăruia și să se bucure de masa festivă pregătită special de Asociație.

IANUARIE 2022

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: priveghere somatică și lăuntrică; starea de confort-disconfort somatic și lăuntric; atenția patologică, fluctuația atenției, neatenția.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Fericirii Evanghelice, București – modul 4
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Sinelui, București – modul 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

FEBRUARIE 2022

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: dreptatea; dreapta slujire.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Fericirii Evanghelice, București – modul 5
Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Sinelui, București – modul 2

Formare individuală
Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI DE SOCIALIZARE

Ziua îndrăgostiților ... de Dumnezeu, București, sediul Asociației și online, 20 și 27 februarie 2022
Tema întâlnirilor: despre îndrăgostire (exerciții specifice Praxis, crearea de epigrame)

MARTIE 2022

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: flămânzirea, însetarea și săturarea; despre omul trupesc, sufletesc și duhovnicesc la Sfântul Apostol Pavel.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Fericirii Evanghelice, București – modul 6
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Sinelui, București – modul 3

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI DE LANSARE

• Lansarea proiectului - Născuți în Cuvânt, București, sediul Asociației și online, 12 martie 2022. Sărbătorirea a 1000 de ani de la nașterea în veșnicie a Sfântului Simeon Noul Teolog.
Temele întâlnirii: despre limba maternă; îndrăgostirea de Dumnezeu; cuvinte și aspecte din viața Sfântului Simeon Noul Teolog.

• Lansarea proiectului - Bunicii noștri ne-au spus nouă, București, sediul Asociației și online, 12 martie 2022, urmând ca prima întâlnire să aibă ca temă cuvintele și viața Sfântului Sisoe cel Mare.

APRILIE 2022

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: despre pacea lăuntrică și cea exterioară; conexiunea dreptate – pace.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Fericirii Evanghelice, București – modul 7
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Sinelui, București – modul 4

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI ANIVERSARE

• Întâlnirile Praxis – Discuții de podium, București, sediul Asociației și online, 25 aprilie 2022, cu ocazia aniversării Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, ocrotitorul Asociației.
Tema discuției: Dar - Dăruire – Dăruitor
În cadrul acestei întâlniri aniversare, în discuțiile de podium desfășurate în direct împreună cu simpatizanții noștri, a fost înregistrată și prima parte a Dialogului de rouă cu aceeași temă.

MAI 2022

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: anatomia blândeții.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Fericirii Evanghelice, București – modul 8
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Sinelui, București – modul 5

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

Conferințe

• Conferința Psychological and Spiritual Illness Revisited. The Method of Patristic Psychology. Case Studies and Evidence Based Practice. Happy Mind and NHS London, UK, online, 2 mai 2022

IUNIE 2022

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: despre praxis.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Fericirii Evanghelice, București – modul 9
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Sinelui, București – modul 6

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI DE SOCIALIZARE

• Întâlnirile Praxis – călătorie la Mânăstirile din Dobrogea: Dervent, Sfântul Ioan Botezătorul Lipnița și Peștera Sfântului Andrei.

IULIE 2022

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: despre Evanghelia întrupată și întruparea Evangheliei; timpul evanghelic.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Program de vară dedicat Simpatizanților Activi de la Cursul atelier de dezvoltare personală - Managementul Fericirii Evanghelice, București.

• Programul de vară: Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Sinelui, București – modul 7

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI DE SOCIALIZARE

• Prima întâlnire din cadrul proiectului Bunicii noștri ne-au spus nouă, București, sediul Asociației și online, 17 iulie 2022
Temele întâlnirii: despre bunici și părinți; cuvinte și aspecte din viața Sfântului Sisoe cel Mare; exerciții Praxis.

AUGUST 2022

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ Teme studiate interdisciplinar: Sfinții Părinți despre texte mai greu accesibile din Evanghelie.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Program de vară dedicat Simpatizanților Activi de la Cursul atelier de dezvoltare personală - Managementul Fericirii Evanghelice, București

• Program de vară: Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Sinelui, București – modul 8

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI ANIVERSARE

Întâlnirile Praxis – Roialitate și Sfințenie. Aniversarea a 9 ani de la înființarea Asociației, București, sediul Asociației și online, 6 august 2022 - lansarea pe canalul YouTube al Asociației a videoclipului de aniversare de 9 ani, sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla (7 august).

Temele întâlnirii: despre regalitate și sfințenie; aspecte din viața Sfântului Oswald de Northumbria, sărbătorit pe 5 august, sfântul ocrotitor al lucrării noastre în limba engleză pe platformele de social media; exerciții Praxis.

• Aniversarea a 1 an de la înființarea clubului de voluntari VoP, online, 25 august 2022. Temele întâlnirii: gânduri/poezii despre ceea ce înseamnă activitatea de voluntar și propuneri pentru conceperea unui motto reprezentativ al Clubului VoP.

SEPTEMBRIE 2022

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
Teme studiate interdisciplinar: chipuri de femei în Evanghelie.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Program de vară dedicat Simpatizanților Activi de la Cursul atelier de dezvoltare personală - Managementul Fericirii Evanghelice, București
• Program de vară: Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Sinelui, București – modul 9

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI DE SOCIALIZARE

Întâlnirile Praxis – călătorie la Mânăstirile Curtea de Argeș și Corbii de piatră cu ocazia sărbătoririi Sfântului Neagoe Basarab (26 septembrie), ocrotitorul lucrării noastre în limba română în spațiul de social media.

OCTOMBRIE 2022

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: paradoxul credinței - vedere sau nevedere?; relația vedere/ auzire - credință/ necredință.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Fericirii Evanghelice II, București – modul 1
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Emoțiilor, București – modul 1

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

NOIEMBRIE 2022

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: curăția inimii; rugăciunea ca graniță ființială.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Fericirii Evanghelice II, București – modul 2
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Emoțiilor, București – modul 2

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI ANIVERSARE

• Întâlnirile Praxis – Rugăciunea ca graniță ființială, București, sediul Asociației și online, 13 noiembrie 2022, cu ocazia sărbătoririi rugăciunii isihaste și a sfinților isihaști Grigorie Palama și Paisie Velicicovschi, chiar de ziua Sfântului Ioan Gură de Aur.

Temele întâlnirii: discuții pe baza vieții celor trei sfinți sărbătoriți și despre rugăciune ca graniță ființială.

DECEMBRIE 2022

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: despre plâns și mângâiere; despre rodire și nemurire.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Fericirii Evanghelice II, București – modul 3
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Emoțiilor, București – modul 3

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI DE SOCIALIZARE

• Întâlnirile Praxis – Rodire și nemurire, București, sediul Asociației și online, 11 decembrie 2022, cu ocazia sărbătoririi Zămislirii Maicii Domnului.

Temele întâlnirii: discuții pe baza vieții Sfinților Ioachim și Ana și a contextului zămislirii Sfintei Fecioare Maria, legătura dintre rodire și nemurire.

ACTIVITĂȚI DE LANSARE

• Lansarea proiectului audio al Asociației - Dinăuntru spre-Năuntru, proiect dedicat Simpatizanților Activi, realizat de voluntarii din Clubul VoP.
Primul material a cuprins un gând esențializat despre nașterea lăuntrică, cu ocazia sărbătoririi Nașterii Domnului.

IANUARIE 2023

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: despre milă și milostenie.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Fericirii Evanghelice II, București – modul 4
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Emoțiilor, București – modul 4

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

FEBRUARIE 2023

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: despre răsplată și recunoștință.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Fericirii Evanghelice II, București – modul 5
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Emoțiilor, București – modul 5

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI DE SOCIALIZARE

• Ziua îndrăgostiților ... de Dumnezeu, București, sediul Asociației și online, 18 și 25 februarie 2023

Activități: vizită la mormântul lui Mihai Eminescu, împărtășirea de poezii ale poetului național, compunere de poezii, exerciții specifice Praxis.

MARTIE 2023

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: despre chemare și refuzul chemării.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Fericirii Evanghelice II, București – modul 6
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Emoțiilor, București – modul 6

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

APRILIE 2023

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: prigoana în sinele fals și cel adevărat; tipuri de prigoană.

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Fericirii Evanghelice II, București – modul 7
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Emoțiilor, București – modul 7

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI ANIVERSARE

• Întâlnirile Praxis: Învierea Domnului - Ruse, Bulgaria și la sediul Asociației din București, 16-17 aprilie 2023

Asociația s-a constituit într-o familie pentru a sărbători Învierea Domnului împreună cu Simpatizanții Activi. În cadrul întâlnirii, Simpatizanții Activi au avut ocazia să participe împreună la Slujba Învierii, să cânte Hristos a înviat! în mai multe limbi (română, greacă, slavonă, engleză, franceză, italiană, germană) și să se bucure de masa festivă pregătită special de Asociație.

• Sărbătorirea Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, ocrotitorul Asociației, 25 aprilie 2023
Simpatizanții au compus poezii-rugăciuni adresate sfântului, ce au fost transpuse în materiale audio-video de către voluntarii din Clubul VoP.

MAI 2023

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: despre smintire și tipurile ei

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Fericirii Evanghelice II, București – modul 8
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Emoțiilor, București – modul 8

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

IUNIE 2023

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: despre îndrăzneală și tipurile ei

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Cursuri
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Fericirii Evanghelice II, București – modul 9
• Curs atelier de dezvoltare personală - Managementul Emoțiilor, București – modul 9

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

IULIE 2023

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: despre iertare

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Program de vară
• Dedicat Simpatizanților Activi ce constă în cursuri, tabere de vară, întâlniri tematice, activități de teren Praxis, etc., București, Apuseni, online

Formare individuală
• Ședințe de formare individuală după principiile psihologiei patristice

ACTIVITĂȚI DE LANSARE

• Lansarea proiectului Taberele Lucrative de Vară - Praxis, sub ocrotirea Sfântului Ioan Botezătorul și a Sfântului Maxim Mărturisitorul
Proiect dedicat Simpatizanților Activi desfășurat în Apuseni, în perioada iulie-septembrie 2023

ACTIVITĂȚI - EVENIMENT

• Activitate dedicată Simpatizanților Activi pe tema Școală și/ sau educație, online, 23 iulie 2023

AUGUST 2023

ACTIVITĂȚI DE CERCETARE, APROFUNDARE ȘI ELABORARE DE METODĂ
• Teme studiate interdisciplinar: credința, nădejdea, dragostea - aspecte ale întrupării

ACTIVITĂȚI DE DISEMINARE

Program de vară
• Dedicat Simpatizanților Activi ce constă în cursuri, tabere de vară, întâlniri tematice, activități de teren Praxis, etc., București, Apuseni, online

ACTIVITĂȚI ANIVERSARE

• Picnic în Apuseni. Aniversarea a 10 ani de la înființarea Asociației, 6 august 2023
Lansarea videoclipului istoric aniversar - 10 ani cu Praxis – pe canalele media ale Asociației, 7 august 2023

• Aniversarea a 2 ani de la înființarea Clubului VoP, online, 25 august 2023

ACTIVITĂȚI - EVENIMENT

Activitate dedicată Simpatizanților Activi pe tema Școală și/ sau educație - Întrebări și răspunsuri, online, 20 august 2023

English

 © 2021 Asociația de Psihologie Patristică Praxis
@Textele de autor ce apar pe pagina Asociației noastre sunt protejate de legea dreptului de autor și nu este permisă copierea lor integrală sau parțială fără citarea sursei.