Călătorii spre locul inimii – este proiectul de socializare al asociaţiei, proiect în cadrul căruia dorim să-i avem aproape pe toţi cei care se regăsesc în lucrarea noastră: simpatizanți, voluntari, specialişti, cercetători, prieteni ai asociaţiei, etc.
Din perspectiva noastră, locul inimii reprezintă spaţiul în care sufletul se pregăteşte pentru întâlnirea cu sinele adevărat, iar călătoria încapsulează bucuria drumului până acolo.
Proiectul se desfășoară sub forma de:
1. Discuții de podium (podium discussions) – teme aplicate, de interes contemporan propuse de Simpatizanții Activi, ce sunt abordate din perspectiva psihologiei patristice. Participanții asistă la discuțiile de podium și ulterior pot adresa întrebări.
La aceste întâlniri de socializare, Simpatizanții Activi își pot invita membrii de familie, prietenii, etc., interesați de un prim contact cu acest domeniu, într-un mediu prietenos și consistent sub aspectul cunoașterii. Locurile rămase libere sunt puse la dispoziția publicului larg.
2. Excursii – dedicate Simpatizanților Activi și invitaților acestora, organizate în țară și străinătate.
De-a lungul timpului, a devenit tradițională excursia în Bulgaria, organizată în fiecare an de Pogorârea Duhului Sfânt și Sfânta Treime (zile naționale libere). Prima oprire este la Russe, unde Simpatizanții noștri și invitații lor au ocazia să participe la Sfânta Liturghie în limba bulgară și română, la biserica Înălțării Domnului. Următoarea oprire este la Peștera Sf. Dimitrie Basarabov și apoi se merge spre alte destinații din Bulgaria la munte/mare, destinații ce diferă de la an la an.
Lansarea proiectului a avut loc în data de 2 februarie 2016, la Grand Hotel Continental, sala Tonitza.
Cei interesaţi pot sugera teme pentru discuțiile de podium la adresa de email: contact@patristicpsychology.com