Între timpul veşnic şi timpul pământesc (I)
Timpul veşnic este un timp absolut întrucât este dependent de Absolut. Prin comparaţie, pentru un creştin, timpul pământesc este cel relativ, atât pentru faptul că nu ştie în cazul său când acesta va lua sfârşit, cât şi pentru faptul că dorind să îşi trăiască viaţa creştineşte, adică Hristocentric, tot ceea ce omul întâlneşte pe traseul vieţii sale, primeşte printr‑o altă raportare la timp.
Între timpul veşnic şi timpul pământesc (II)
Din experienţa de lucru de mai mulţi ani cu părinţi şi copii, am observat că o dimensiune importantă a relaţiei de iubire dintre aceştia o reprezintă timpul. Şi timpul fizic, dar mai ales timpul sub aspect calitativ, acela al atenţiei faţă de celălalt. Cu cât copilul este mai mic, cu atât necesită mai mult timp fizic petrecut cu el. Pe măsură ce copilul creşte, timpul acesta scade treptat, ajungându‑se ca la maturitate să existe foarte puţine clipe pe care copiii şi părinţii le mai pot petrece împreună.
Despre nevăzutul văzut
Splendorile cele mai adânci şi fără de sfârşit ale sufletului sunt ascunse de taină şi dezvăluite doar celui ce se face părtaş tainei, accesând calea Iubirii-Adevăr. Pe drumul spre Emaus Iubirea-Adevăr s-a arătat în trup numai cât să fie văzută de ochii trupeşti ai celor doi şi imediat s-a făcut nevăzută, retrăgându-se în adâncul inimii omeneşti şi devenind transparentă doar celui ce doreşte să-şi deschidă şi să-şi cureţe de lume şi de trupesc ochiul lăuntric.
